obiector - Diatesi passiva
(obiecto, obiectas, obiectavi, obiectatum, obiectāre)verbo transitivo I coniugazione
Vedi la traduzione di questo lemma
FORMA PASSIVA:
INDICATIVO
PRESENTE
I sing.
obiector
II sing.
obiectāris, obiectāre
III sing.
obiectātur
I plur.
obiectāmur
II plur.
obiectamĭni
III plur.
obiectantur
IMPERFETTO
I sing.
obiectābar
II sing.
obiectabāris, obiectabāre
III sing.
obiectabātur
I plur.
obiectabāmur
II plur.
obiectabamĭni
III plur.
obiectabantur
FUTURO SEMPLICE
I sing.
obiectābor
II sing.
obiectabĕris, obiectabĕre
III sing.
obiectabĭtur
I plur.
obiectabĭmur
II plur.
obiectabimĭni
III plur.
obiectabuntur
PERFETTO
I sing.
obiectatus, –a, –um sum
II sing.
obiectatus, –a, –um es
III sing.
obiectatus, –a, –um est
I plur.
obiectati, –ae, –a sumus
II plur.
obiectati, –ae, –a estis
III plur.
obiectati, –ae, –a sunt
PIUCHEPERFETTO
I sing.
obiectatus, –a, –um eram
II sing.
obiectatus, –a, –um eras
III sing.
obiectatus, –a, –um erat
I plur.
obiectati, –ae, –a eramus
II plur.
obiectati, –ae, –a eratis
III plur.
obiectati, –ae, –a erant
FUTURO ANTERIORE
I sing.
obiectatus, –a, –um ero
II sing.
obiectatus, –a, –um eris
III sing.
obiectatus, –a, –um erit
I plur.
obiectati, –ae, –a erimus
II plur.
obiectati, –ae, –a eritis
III plur.
obiectati, –ae, –a erunt
CONGIUNTIVO
PRESENTE
I sing.
obiecter
II sing.
obiectēris, obiectēre
III sing.
obiectētur
I plur.
obiectēmur
II plur.
obiectemĭni
III plur.
obiectentur
IMPERFETTO
I sing.
obiectārer
II sing.
obiectarēris, obiectarēre
III sing.
obiectarētur
I plur.
obiectarēmur
II plur.
obiectaremĭni
III plur.
obiectarentur
PERFETTO
I sing.
obiectatus, –a, –um sim
II sing.
obiectatus, –a, –um sis
III sing.
obiectatus, –a, –um sit
I plur.
obiectati, –ae, –a simus
II plur.
obiectati, –ae, –a sitis
III plur.
obiectati, –ae, –a sint
PIUCHEPERFETTO
I sing.
obiectatus, –a, –um essem
II sing.
obiectatus, –a, –um esses
III sing.
obiectatus, –a, –um esset
I plur.
obiectati, –ae, –a essemus
II plur.
obiectati, –ae, –a essetis
III plur.
obiectati, –ae, –a essent
IMPERATIVO
PRESENTE
II sing.
obiectāre
II plur.
obiectamĭni
FUTURO
II sing.
obiectātor
III sing.
obiectātor
II plur.
–
III plur.
obiectantor
PARTICIPIO
PERFETTO
obiectatus, –a, –um
INFINITO
PRESENTE
obiectāri
PERFETTO
Singolare:
obiectatus, –a, –um esse
Plurale:
obiectati, –ae, –a esse
FUTURO
obiectatum esse
GERUNDIVO
obiectandus, –a, –um
SUPINO
obiectatu
Vedi la forma attiva di questo lemma
obiector v. tr. I coniug.
I nostri siti
- Dizionario italiano
- Grammatica italiana
- Verbi Italiani
- Dizionario latino
- Dizionario greco antico
- Dizionario francese
- Dizionario inglese
- Dizionario tedesco
- Dizionario spagnolo
- Dizionario greco moderno
- Dizionario piemontese
En français
In english
In Deutsch
En español
Em portugues
По русски
Στα ελληνικά
Ën piemontèis
Le nostre applicazioni mobili
Android